Glaucomul este un grup de afecțiuni oculare caracterizate prin deteriorarea progresivă a nervului optic, structura care transmite informația vizuală de la ochi către creier. În cea mai frecventă formă, glaucomul cu unghi deschis, modificările se produc lent și pot trece neobservate ani întregi. Vederea centrală poate rămâne aparent bună, în timp ce vederea periferică este afectată treptat.
Absența durerii sau a unei scăderi evidente a acuității vizuale nu înseamnă că nervul optic este neapărat sănătos. Odată produsă, pierderea vederii cauzată de glaucom este, în general, ireversibilă, motiv pentru care depistarea precoce este importantă. Examinarea oftalmologică poate identifica semne ale bolii înainte ca pacientul să observe modificări importante în viața de zi cu zi.
De ce glaucomul poate trece neobservat?
În glaucomul cu unghi deschis, afectarea nervului optic apare de obicei lent. Primele modificări pot interesa anumite zone ale câmpului vizual periferic, fără ca imaginea privită direct să pară neclară.
Creierul are capacitatea de a utiliza informațiile vizuale disponibile și de a compensa într-o anumită măsură zonele deficitare. În plus, cei doi ochi lucrează împreună, astfel încât o modificare subtilă poate fi dificil de remarcat fără o testare specifică.
Pe măsură ce boala avansează, pierderea câmpului vizual poate deveni mai extinsă. În stadii severe poate fi afectată inclusiv vederea centrală, cu un impact major asupra independenței și activităților cotidiene.
Presiunea intraoculară și glaucomul
În interiorul ochiului există un lichid numit umoare apoasă, produs și eliminat permanent. Echilibrul dintre producerea și drenarea acestuia contribuie la menținerea presiunii intraoculare.
Presiunea intraoculară crescută reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru glaucom, însă relația nu este absolută. Unele persoane pot avea presiune oculară crescută fără să prezinte leziuni glaucomatoase, situație cunoscută drept hipertensiune oculară. În alte cazuri, glaucomul poate apărea chiar dacă valorile presiunii se încadrează în limite considerate obișnuite.
Din acest motiv, simpla măsurare a presiunii oculare nu este suficientă pentru evaluarea completă. Oftalmologul analizează mai mulți parametri pentru a determina dacă există semne de afectare a nervului optic.
Cine prezintă un risc mai mare?
Riscul de glaucom crește odată cu vârsta, iar antecedentele familiale sunt importante. O persoană care are rude apropiate diagnosticate cu glaucom ar trebui să menționeze acest lucru medicului oftalmolog.
Presiunea intraoculară crescută reprezintă un alt factor relevant. Anumite caracteristici anatomice ale ochiului, miopia sau unele afecțiuni medicale pot influența, de asemenea, riscul.
Utilizarea corticosteroizilor poate favoriza creșterea presiunii intraoculare la unele persoane, mai ales în cazul anumitor forme și durate de administrare. Tratamentul prescris nu trebuie însă întrerupt din proprie inițiativă. Dacă este necesară utilizarea corticosteroizilor pe termen lung, medicul poate stabili dacă sunt indicate controale oftalmologice.
Cum este depistat glaucomul?
Evaluarea nu se bazează pe un singur test. Tonometria măsoară presiunea intraoculară, iar examinarea nervului optic permite identificarea unor modificări structurale sugestive.
O investigație frecvent utilizată este tomografia în coerență optică, cunoscută ca OCT. Aceasta poate măsura structuri precum stratul fibrelor nervoase și poate ajuta la urmărirea modificărilor în timp.
Testarea câmpului vizual, numită perimetrie, evaluează funcția vizuală periferică și poate identifica zone în care sensibilitatea vizuală s-a redus. Medicul poate examina și unghiul de drenaj al ochiului și grosimea corneei atunci când aceste informații sunt relevante.
Rezultatele trebuie analizate împreună. Uneori, monitorizarea în timp este esențială pentru a stabili dacă anumite modificări sunt stabile sau progresive.
Glaucomul poate fi tratat?
Leziunile deja produse la nivelul nervului optic nu pot fi, în mod obișnuit, recuperate. Tratamentul urmărește încetinirea sau oprirea progresiei bolii prin reducerea presiunii intraoculare la un nivel considerat adecvat pentru pacientul respectiv.
În funcție de forma și severitatea glaucomului, tratamentul poate include picături oftalmice, proceduri cu laser sau intervenții chirurgicale. Alegerea metodei depinde de caracteristicile bolii și de răspunsul la tratament.
Respectarea tratamentului este deosebit de importantă tocmai pentru că pacientul poate să nu simtă nicio diferență. Absența simptomelor nu înseamnă că medicamentele nu mai sunt necesare, iar modificarea sau oprirea lor trebuie făcută numai la recomandarea oftalmologului.
Există și forme de glaucom cu simptome bruște?
Nu toate formele evoluează silențios. Glaucomul acut cu închidere de unghi poate provoca durere oculară intensă, ochi roșu, vedere încețoșată, halouri în jurul luminilor, cefalee, greață și vărsături. O asemenea situație necesită evaluare medicală de urgență, deoarece vederea poate fi afectată rapid.
Această prezentare este diferită de evoluția lentă și adesea fără simptome a glaucomului cu unghi deschis.
Glaucomul demonstrează de ce sănătatea ochilor nu poate fi evaluată doar după cât de bine considerăm că vedem. Boala poate afecta progresiv nervul optic înainte ca schimbările să devină evidente, iar vederea pierdută nu poate fi, de regulă, recuperată. Controalele oftalmologice efectuate la intervale stabilite în funcție de vârstă și factorii individuali de risc oferă posibilitatea depistării precoce. Informarea corectă și consultarea oftalmologului sunt esențiale pentru diagnostic, monitorizare și alegerea tratamentului potrivit.
